https://ganddinneant.wordpress.com
am voie să iubesc iluzia
pe care voi o strângeți în braţe
ca pe-o femeie îndrăgostită de vin
escaladând formele iubirii
Împovărat mi-e râul sub salcie de gânduri
Cãnd curge prin poemul iubirilor uitate.
Un sentiment de ură străbate printre rânduri,
O goană spre nimicul din mâinile-nclestate.
puțin sânge rădăcinii să ne hrănească
uimiți, privim cerul ca o pată rosie
care se desface în milioane de gânduri
si ne oprim într-un prezent inexistent
sunt poetul mereu nepoet
când mă surprind muscând din otrava iubirii
Adam m-a mințit
iar ultima frunză care-mi ascundea goliciunea
e vântul ce-mi sopteste
o poezie tristă
ecoul ei sfârseste
la tine în batistă
cerul pictat de copii
ca o capelă sixtină
revarsă lumină
Michelangelo ne surâde
săptămâna marilor iluzii
spitale gri si îngeri
în perfuzii
striveste mama
tristețea sfârseste
redând universului meu
tot aerul fumat
azi o poezie sub formă de pâine rotundă
hrăneste privirile care se rotesc la nesfârsit
ce nu as da dincolo de trup
să nu mai fie nevoie
de sânge pentru a ucide îngeri