Deşi aş vrea să văd, doi ochi sunt prea puţini
Şi nepătrunsul tainei e zid de neputinţă,
Căci ce-i ascuns privirii sunt magice lumini
Iar ce-i de neputut se-ntoarce în dorinţă.
Fă-te timp...
Şi o să ştiu să te găsesc în
Clipele ce se poartă la acul
Liniște de vis
În ruginiu amurg, când seara se deschide
Privind căderi de stele eu mă-ntâlnesc pe mine;
Să cauţi
Să cauţi unde cerul vorbeşte prin senin
Să cauţi cu privirea topitul râu de soare,
Vis de strop
Stai cu brațele întinse și cu palmele spre cer.
De sub diadema Ursei cad prin gene de lumină
Falduri de Etern
Acum nu sunt pe-aproape, de parcă nu m-aş şti…
Însăilez memorii prin pajişti cu secunde,
Splendoare
Privirea ţi-era toată grădini de albe flori
Şi colţul de batistă îţi mirosea a iarbă,
Destin de alb
Când iarna asta lungă se va porni, să ştii
Voi fi în fulgii serii să mă aştern sub Lună,
O Atlantidă vagă
Eu m-am întors în mine, eram tăcut ca cerul
Aveam ochii sihaştri de-atât’ azur sub soare,
Să nu te știu...
Aveai un gând de ape curgând din ochi căprui
Spre un liman de flori descumpănit de vânt;