Sufletul bătrân, iubito, flori de vară vrei să pară
Păsările stau în colivii închise iarna
Te iubesc cum cheamă dealul trupul văii primitoare
Sau pământul cum iubeşte ploaia deasă şi roditoare
"În iubire nimeni, nimeni
nu-şi ţine cuvântul.
Veşnic strâns îmbrăţişat
te-a ţinea numai pământul."
Întru pomenirea lui Rainer Maria Rilke
Prietenă, să nu mai rostim zădarnicul sunet
cu care-l chemau muritorii!
Ce îmbătrâneşte în noi
că neaşteptat ne simtim într-o dimineaţă
doritori să ne ascundem
nume şi faţă?
Prin negre crengi de brad
Se strecură luna […]
Din codri-mi răsună
Un dulce glas de corn
Se întinde o cîmpie
De subt poale de
Carpaţi,
Cîmp deschis de vitejie
lui Al. Rosetti
Leagăn amar, săracii mei Bălceşti!
Lut simplu, smălţuit ca şi o cană,
Cu maini invinetite de umblet lung prin ger
Voi reintra in mine cand va veni declinul;
Voi cobori sa caut, pierduta-ntr-un ungher,
Firida unde arde cu foc nestins Divinul.
De-a lungul nepasarii acestei reci naturi,
Spre nevazutul unde arpegii de fanfare
Desfac in foi sonore o limpede chemare
Vom merge in armura de fier, incinsi si duri.
Hipnotizat de-adînca şi limpedea lumină
A bolţilor destinse deasupra lui, ar vrea
Să sfarme zenitul, şi,-nnebunit, să bea,
Prin mii de crengi crispate, licoarea opalină.