Povestea mea, iubiți menestreli, e ciudat de banală,
Ea s-a născut dintr-o primăvară de ieri
Și-o rătăcire a vântului pală!
1960
Ce bine
...
Ce bine, că pot prin cuvinte,
Să merg, să răzbesc înainte,
Biet popor de somnambuli!
...
Doarme dus acest popor,
Ce n-a fost vreodată treaz,
Lumea noastră, cu flori la fereastră
...
N-am mai văzut de mult culoarea albastră
A cerului viu, izvorâtor de cuvinte,
Martorii
...
Cu răbdare țese mintea o rețea de gânduri deasă,
Care fulgeră prin spații străbătând tot universul,
Aferim!
...
Venim de-a sila într-o viață
Pe care ne zbatem s-o trăim
Se lasă noaptea peste viață
...
Se lasă noaptea peste viață
Ca o cortină grea de fum,
Lumea e deja pe drumul către moarte
...
Iar ce trăim acum e numai începutul
Și alte grozăvii pe noi se vor abate,
Sărmana mea țară natală,
...
Dacă te chem, nu îmi răspunzi,
Sărmana mea țară natală,
La pieptul tău
...
Dormi iubito, e noapte, iarnă, ger
Și stelele de-atîta frig sunt grele,
Trimisul Tău
...
Și dacă-n timpul vieții ne-am lepădat de Tine,
Spunându-ne că ești, dar ca și cum n-ai fi,