Povestea mea, iubiți menestreli, e ciudat de banală,
Ea s-a născut dintr-o primăvară de ieri
Și-o rătăcire a vântului pală!
1960
preludiul nopții
când din deal coboară seara,
cu-a ei moale-ntunecare,
zborul
nu vreau să zbor singur către soare,
doar pe mine lumina-i mă-ncălzească,
ploaia de primăvară
Privește o floare ce crește la soare visând,
ascultă vântul ce trece molatec, prin flori
Poem
Ascultă înspre seară, în miez de primăvară, cum vântul îți recită,
prin florile de cais, poeme de iubire și te adie blând,
iluzia supremă
Mă simt o frunză ce atârnă-ntr-un copac stufos
hrănindu-l cu lumină, făcându-l maiestuos,
De ne-am naște-a doua oară!
...
Cum să-ți spun cât te iubesc, așa cum ești, atât cât pot,
când tu-mi împletești povești și în viața mea ești tot?
Să-mi fii, iubito!
Iubito, în brațele tale, două mănunchiuri de raze de soare,
mi-e bine iubito, mi-e bine, de mine, de tine, de noi,
O lume albastră
În lumea mare, mult prea largă
pentru cât suntem noi de mici,
Ars poetica 2
Dacă pe câmp, noi flori răsar mărgăritar,
să fie doar lacrimi de nori? sau mai degrabă,
Parfum de pâine caldă
pe cer de seară norii curg, albi și pufoși,
arămiți în prag de-amurg și trențăroși,