Povestea mea, iubiți menestreli, e ciudat de banală,
Ea s-a născut dintr-o primăvară de ieri
Și-o rătăcire a vântului pală!
1960
sonetele primăverii tale
1
afară-i primăvară, se-ntind spre boltă flori,
Sărutul
Doar tu să nu mă uiți apoi
de-o fi să plec vreodată,
Noapte de primăvară
Când noaptea apasă, rece și umbroasă,
vântul să-i foșnească, stele-i strălucească,
Amintirea
Eu adesea mă-ntreb dar nu știu răspunde,
ce goarnă din ceruri a sunat pentru mine,
preludiul nopții
când din deal coboară seara,
cu-a ei moale-ntunecare,
zborul
nu vreau să zbor singur către soare,
doar pe mine lumina-i mă-ncălzească,
ploaia de primăvară
Privește o floare ce crește la soare visând,
ascultă vântul ce trece molatec, prin flori
Poem
Ascultă înspre seară, în miez de primăvară, cum vântul îți recită,
prin florile de cais, poeme de iubire și te adie blând,
iluzia supremă
Mă simt o frunză ce atârnă-ntr-un copac stufos
hrănindu-l cu lumină, făcându-l maiestuos,
De ne-am naște-a doua oară!
...
Cum să-ți spun cât te iubesc, așa cum ești, atât cât pot,
când tu-mi împletești povești și în viața mea ești tot?