Povestea mea, iubiți menestreli, e ciudat de banală,
Ea s-a născut dintr-o primăvară de ieri
Și-o rătăcire a vântului pală!
1960
De mine nu se va mai ști!
...
Au venit aici de-aiurea
Tot felul de derbedei,
Acolo, la capăt de drum
...
Trăim într-o lume ciudată,
Întoarsă cu susul în jos,
Ultima Instanță!
...
Pentru că România e-o țară care moare,
Pentru cât de mult din trupul ei furați,
Prețul tăcerii mele
...
Urcam ades cu gândul pân-la stele,
Și-acolo sus, în spațiul infinit,
Cine ești tu?
...
Cine ești tu, mă-ntreb adesea privindu-te cu drag,
Mi-ești mai dragă decât gândeam că mi-ar fi cineva
Numai timpul știe!
...
Au rămas în mine atâtea răni, adânci,
Din lupta mea cu viața, prea mult n-am adunat,
Învață să mori!
...
În lumea asta trecătoare,
Ești unul dintre trecători,
Bucură-te, că ești viu!
...
De scrii, tu crezi că ești poet,
Dar n-ai nimic de fapt a spune
Rugăciune
...
De m-ai trimis aici, nu vreau să-mi umplu coaja,
Cu gustul vreunui vis către plăcere,
”Îndrăzniți, că Eu am biruit”!
...
De vezi cum oamenii se zbat în lumea asta să parvină,
Cu dânșii nu te-amesteca, să nu rămâi fără lumină,