Povestea mea, iubiți menestreli, e ciudat de banală,
Ea s-a născut dintr-o primăvară de ieri
Și-o rătăcire a vântului pală!
1960
Idolatrie
...
Când le apare idolul pe scenă
Încep să zbiere ca niște apucați,
Final de capitol
..
Să se bucure cei cărora le sunt povară,
Cei cărora v-a fost greu că m-ajutați,
Dorința
...
Când rănile atât de tare dor,
M-auzi Doamne? Vreau să mor
Către Nimeni
Îți place să-ți bați joc de mine?
Bate-ți dar, nu am ce-ți face,
Sonetul ultimei zăpezi.
...
Eu, nu mă mir dacă ninge,
Zăpada-i fireasca povară,
Adaptabilitate. La noi
...
La noi, guvernele-s nepăsătoare
De soarta celor peste care stau
Nu sunt poetul
...
Distincții și premii pentru cuvinte?
Nuu, eu sunt cuminte, nu concurez
Drum
Doar ce-mi este necesar, nu ce vreau mi-e destinat, destul cu pofte necurate mi-e abdomenu-mpovărat, căci de respir și-ncarc plămânul cu cel mai pur aer posibil, creierul mi-e mai curat cu oxigenul combustibil. Am trăit destul robit de-a vârstelor nesăbuință, și mai mereu am depășit limita de trebuință, ispitit fiind de pofte și instincte animale, ca în vremurile scurse din perioade cavernale, căci între timp am deschis ochii să pot vedea în adânc, acolo unde viața mea capătă destin de prunc, pentru că pe-a vieții cale se ramifică noi căi, ca-ntr-un vechi castel ce-apare cu zeci și sute de odăi. Fiecare din acestea închipuind o altă lume, unde sufletul renaște însuflețitor de nume. Căci ce este viața oare, nu cumva un simplu rol, căruia îi dă valoare același eu în alt decor? Și așa precum răsare soarele pe alte creste, alt actor va da culoare aceluiași rol din poveste. Același drum îl va străbate fiecare personaj ce-alege cum crede el să-și care viața în bagaj, căci se va trezi oricum peste ani și peste ani cărând pe sfârșit de drum un sac greu cu bolovani, ce-l vor împovăra postum.
Toți
...
Poate că-ntr-o zi, toți ne vom trezi
Poate, cine știe? Într-o lume vie,
Terasa lui Mosor
..
Ioane, hai cu noi, să dăm hoții-afar din țară
Nu pot mă, că nu renunț la pensia specială.