azi am plâns galben
copac desfrunzit
am rămas gol
în mijlocul nimicului
diminețile
mi s-au șlefuit cumva
singure
sau poate vara asta atipică
poţi să-mi dizolvi
existenţialo
matinal şi atât de precoce
claustrofobia
şi ochi cameleonici
iubitule
mi-ai spus în după amiaza
big-bangului meu
de tine noaptea târziu
mă leg cu cearceafuri
cioplite din lună
în lună tremurul minţii
nimeni nu mai vorbește
cu nucul din curte
mamaie
nici măcar tata
de nenumărate ori
pentru că iluzia acestei vieți
nu are noimă
în alb
pe noptiera de la capătul
visurilor tale
copilul meu
cine m-a uitat în trupul acesta
obosit
şi bătrân?
şi-ţi voi fi
îmi voi fi
nu-ţi închide pleoapa uitării