Vezi varianta desktop a site-ului
Mă-nchin la tine, mamă! Duioasa ta privire Pășește lin din ramă, Nu ești doar...amintire...
Îngheață în noi o pasăre-lumină Și nu noi suntem cei ce-avem vreo vină Și nu știm cine este vinovatul Dar știm că-n noapte urlă lung coiotul.
Carnea îmi este tăiată pe jumătate, curge suflare în culoare de rouă. Se aude un strigăt undeva între ziduri, cuţitul nu poate pătrunde-năuntru.
Vântule, nebunule, Unde fugi așa grăbit Străbătând întreg Pământul Din apus la răsărit?
atât de paradoxală-i această iubire încât nu pot s-o cuprind în formele clasice. mi-ai putea fi orice și nimic. o soră aleasă cu dinadinsul.
Și-ai început zicând despre Maytrei... Pe-atunci, niciunul nu se mai gândea la ei. Răpiți, urcați ca într-un tren Era deja, al nostru scris, catren.
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
© 2026 Poeţii Nostri. Toate Drepturile Rezervate. Toate textele sunt reproduse în scop educaţional pentru informarea utilizatorului.
Despre noi Termeni şi condiţii Politica de confidențialitate
Împărtăşeşte-ne opinia ta:
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.