Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: CLXXVI

mama
s-a dus să adune câteva ierburi
să le așeze în mănunchi
sub grindă

A-ngenuncheat și iarba
în fața ta, iubite,
când ai tunat a moarte
și-ai fulgerat cuvinte.

Azi e duminică și e tăcere...
E ziua sufletului... ce plăcere,
Se-oprește roata vieții o secundă
Și fericirea de a fi abundă!

Pe ringul de slove trenează cuvântul
Păşind printre rime obosit, ameţit,
Prin gânduri aride îmi şuieră vântul
Ce-aleargă prin zodii, de blestem însoţit.

în câmpul energetic
generat de creier,
adică în minte,
cuvântul

Stelele desenau forme pe cer
Duios îţi îmbrăţişau fiinţa.
La mine este ger
Te rog, aprinde candela speranţei.

STRIGAREA DOARE
autor Nicolae Nistor
am să tac indiferent de durere
ca icoanelor vorbitoare cu lacrimi uitate

De multe ori îmi pun această întrebare:
-”Cine m-a pictat oare?”
Viața pe mine? sau eu pe viață? sau am pictat pe pânză amândouă?
Acest tablou n-ar fi existat fără Bunul Dumnezeu și ai mei dragi părinți care ne-au călăuzit prin viață.

Când inima ți-e frântă plângi
Si te întrebi adesea de ce tu
Iti versi lacrimile fără rost
Si nici sa te ridici nu poți

Pe aripi mă dezmierzi.

Dintotdeauna mi-am dorit să zbor,
să mă înalţ zâmbind pe raze nevăzute,

Dacă vrei, să nu regreți nimic în viață...

Dacă vrei să nu regreți nimic în viață
Fii bun ca "Sarea în bucate"

Măicuţa mea ,

Îţi mulţumesc măicuţa mea,
Îţi mulţumesc în taină.

Stai moarte preț de-o clipă lângă mine
Să mai am timp să beau un strop din vie,
Să mai simt gustul dulce al unei vieți
De care tu acum mă îndepărtezi!

de ce să te întorci pe drumuri care
bătătoreau pădurile de brazi
atunci când doar în tine poţi să cazi
şi gâtul sângerând nu te mai doare