Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: CLXXXI

N-ai vrea să simți că ești din nou copil,
Să te apropii de- un altul tiptil
Și să-i spui" Bau! Te-am speriat cumva?"
Apoi cu el a-ncepe a te juca?

Strada mea

Strada mea cu nume de Luceafăr
Mă cheamă cu atâtea amintiri,

Am vrut
să scriu
cel mai frumos
vers de dragoste

Am obosit să descifrez din rune înnegrite,
din răni acoperite de plaga timpului trecut
să făuresc din sfere, de mine construite,
alt univers în care, crezând c-am renăscut,

Nu eu sunt noaptea declarată sublimă, nici bolnavă,
sunt țipătul care prevestește furtuna,
cuprinsul în care zace tăcerea cuvintelor,
parașuta care nu se deschide

Mie ( cel alb)
mi-a fost durerea din suflet patina vieții
și tatuat cu semne reci pe inimă - tatuat albastru,
am fost închis la margini de pământuri, într-un castru.

Fluturi ai nesiguranței
îmi zboară în suflet.
Neliniștea mă cuprinde
și-un sentiment de nevinovăție

Aporia

Tainicele mele gânduri, din făptura ce o port,
îmi remodelează anii, cei trecuţi şi cei ce-aşteaptă

sunt un om vesel
şi tăcut

prin geamul trenului

În fiecare zi,
același ritm impus,
preexistent,
aceleași gări în care nu mai ajunge niciun tren,