Cu ochii-nchişi, cu faţa-n vântul rece,
pe ţărmul unei lumi atât de rea,
te rogi ca, dintre-ai tăi, să nu mai plece,
chiar dacă sunt sătui de viaţă grea.
În zori de vis, când soarele te alinta râzând,
Pe chipul tău ardeau nopţi pline de tandreţe,
Iar undele te aşteptau şi te-ascultau cântând
Ode furate ades din aventuri răzleţe.
Priveşti bizar la clipe,-n scrumiere,
Zvâcniri de bronz sculptează pe obraz.
În somn îţi mângâi visul, ştiu că-i treaz
Purtând cortegiul verii care piere…
Împărtăşeşte-ne opinia ta:
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.