În armonii cu zările pictate
Mă prind de nori şi mă aşez în mine,
La umbra vechilor iubiri furate
Sorb amintiri şi scriu pe foi marine.
Obosită de-ntuneric noaptea vie zori adună
Trupul verii se îmbracă cu fiori de vânt nebun,
Printre diguri colţi de barcă muşcă razele de lună
Apa mării se deşteaptă printre bancuri de barbun.
Se plimbă iar neliniştea în linişti
Mă refrământ într-un aluat de tină,
Pe corbi de vânt, pe florile din inişti
Alerg tardiv tot căutând lumină.
Din jilţu-mi de piatră, revăd răsăritul
Prin noaptea ucisă de zori fumegând,
Cobor în speranţă sfidând infinitul
Neantul foşneşte sub talpa de gând.
Strop de foc din trandafir
Ochi de fee din poveşti
Zbori pe zâmbet de zefir
Sufletu-mi să-l izbăveşti.
Pe pânza ţesută de razele lunii
Cresc umbre-mbrăcate în rochii de seară,
Corabia verii îşi plimbă nebunii
Pe strunele nopţii ascunse-n chitară.
Sunt pieton pe strada bătrâneţii
Păşesc tăcut prin ploaie şi furtună,
Mă doare talpa timpului şi-a vieţii
Pe cerul meu, alţi nori de lut se-adună.
Aud oful tău cum umblă pe maluri
Şi caută clipe în noi reveniri,
Aud dorul tău prins încă în voaluri
Arzând de dorinţe, de noi definiri.
Şi eu de-aş putea să-ţi farmec privirea
Să-ţi prind ochii galeşi în doruri mereu,
In veci ţi-aş sculpta pe suflet iubirea
Nicicând neuitând că eşti îngerul meu.
Suntem bolnavi de vorbe efemere
Când timpul cu secunde ne-a fentat
Ne-ascundem printre albe somnifere
Şi-n somn furăm din visuri surogat .