Viața mea fu ziuă și ceru-mi un senin,
Speranța, steaua de-aur mie-mi lucea în sân
Până ce-ntr-al meu suflet deodat-ai apărut
O, îngere căzut!
Când aud vreodată un rotund egumen,
Cu foalele-ncinse şi obrazul rumen,
Urât și sărăcie sunt acei doi tovarăși,
A căror urme crude le aflu pururi iarăși
Pe orice chip și-n orice-ndrăznii de a iubi...
Iubit-am poate cântul, voit-am a robi
Un om de stat, ce multe îți promite,
Să nu-i arăți că tu nu-i dai credință,
Ci-i mulțămește cu-nchinări smerite.
Tu mă privești cu marii ochi, cuminte;
Te văd mișcând încet a tale buze,
Șoptind ca-n vis la triste, dulci cuvinte.
Tu cei o curtenire
În glumă și dorești
Să-ți spun a mea iubire
În versuri franțuzești.
Tinzându-ți mâna o priveai cuminte,
Mișcai zâmbind a tale roșii buze,
Șoptind încet, ca-n vis, la dulci cuvinte.
[ III ]
"... cum de multe ori când mori oamenii,
mulți de într-acei morți zic se scoală de
[ II ]
În numele sfântului
Taci, s-auzi cum latră
[ I ]
... că trece aceasta ca fumul de pre pământ.
Ca floarea au înflorit, ca iarba s-au tăiat,