Părea c-așteaptă s-o cuprind în brață
Și fața mea cu mânile-i s-o ieie,
Ca să mă pierd în ochi-i de femeie,
Citind în ei întreaga mea viață.
Oricare cap îngust un geniu pară-și,
Cu versuri, goale de cuprins, să placă
Și, cum dorește, zgomot mare facă,
Cununi de lauri de la plebe ceară-și.
Oricâte stele ard în înălțime,
Oricâte unde-aruncă-n față-i marea,
Cu-a lor lumină și cu scânteiarea
Ce-or fi-nsemnând, ce vor nu știe nime.
O dată te văzusem
Ș-am stat înmărmurit
Și crud-a fost durerea
Cu care te-am iubit.
Ochiul tău iubit,
Plin de mângâieri,
Dulce mi-ai lucit
Până ieri.
O, te-nsenină, întuneric rece
Al vremei. Înflorește-n neagra-ți
Speluncă umedă ca ebenul cel topit,
Fă ca să strălucească pe-acea cale
O, dulce înger blând,
Cu ochi uimiți de mari,
La ce mai reapari
Să-ngreui al meu gând?
O, adevăr sublime o, tinichea și paie!
O, poezie mândră o, buiguit nerod!
Istorie spirată minciună și bătaie,
Amor ceresc și dulce a můcoșilor plod.
O stradă prea îngustă
Părea că se făcea
Și case lungi și negre
Pe două părți era.
A nopții gigantică umbră ușoară,
Purtată de vînt,
Se-ncovoie tainic, se leagănă, zboară
Din aripi bătînd.