[ IV ]
Luna parcă se roșește
De amor și de mirare,
[ III ]
Că, să vezi, și-mpărăteasa...
De... atâta-ți spun acuma,
[ II ]
Și la curtea-mpărătească
A ajuns într-un târziu
[ I ]
Ce lumină-i și ce vorbe
Jos sub grinzile colibii?
[ IV ]
Precum o floare ar ieși din surii
Și morții munți, din piatra lor uscată,
[ III ]
Un zmău o vede, când s-a pus să steie
N-a ei fereastă-n asfințit de sări;
[ II ]
Voinicul meu, îi zise-atuncea sfânta,
De ce-ai stătut în valea amintirei?
[ I ]
A fost odat-un împărat el fu-ncă
În vremi de aur, ce nu pot să-ntorn,
[ II ]
El reintră în chilie, iar puicuța stă pe gânduri,
Și mereu prin minte-i îmblă demnitatea de cucoș:
[ I ]
În poiata tăinuită ca-n umbroasă zăhăstrie,
Trăia puica cea moțată cu penetul de omăt;