Dulce cu corp de omăt înecat în păru-i de aur,
Venera zace murind cine o va moșteni?
Ah, în două părți dopotrivă-mpărți bogăția-i
Ție: frumsețe ș-amor; mie: durere și dor.
Luna iese dintre codri.
Noaptea toată stă s-o vadă.
Zugrăvește umbre negre
Pe lințolii de zăpadă.
Sună pietricică-n vale,
Cine-a pus țara la cale
Și acum la bătrânețe
S-a întins pe criticale?
De-a născoci noi ipoteze doi filozofi s-au dus
Ca să găsească ce cătau în aer gol – în sus.
Pe genunchii-mi te-am purtat.
Ți-am privit în față,
Ochii-mi ochii-ți a cătat,
Gura-mi, buza-ți creață
În somn nici Crösus nu-i bogat cu tot tronu-i regal.
Și jumeta din viața lui cu Lazăr e egal.
Patria vieții e numai prezentul.
Clipa de față numa-n ea suntem,
Suntem în adevăr. Iară trecutul
Și viitorul numai o gândire-s.
Aducând cântări mulțime
Și mai bune și mai rele,
Mă întreb cu îndoială
Cine caută la ele?
De-mi vorbiți mă fac că n-aud,
Nu zic ba și nu mă laud,
Dănțuiți precum vă vine,
Nici vă șuier, nici v-aplaud
Cum negustorii din Constantinopol
Întind în piață diferite mărfuri,
Să ieie ochii la efenzi și popol,