!Pământule, Tu, Maica mea, şi voi,
Femei ale Pământului
care m-aţi legănat în pântece,
arde şi arde şi Sufletu-mi frige
! pentru ce tu, Suflete
să te-atingă mînile
care numa rană-ţi fac,
care blînde te prefac
larei
! acestea – versuri – ţi le închin ţie
scrise la anii tăi de-acum
Pentru Gabriela şi Gelu
! i-am iubit pe cei ce m-au urît,
vecinic prigonit n-am omorît,
! mă trezesc adesea visînd
următoarea scenă: Baaadul
e asediat de intruşi: într-o
clădire sînt ultimul apărător
! mi-au orbit ochii
din această tristeţe a zilei –
voi numiţi
un drept magnificenţa
! şi vă adaug toată vlaga
şi totuşi sînteţi zile rele
ale fiinţei zile bolnave
zile fatidice
! nimic nu se mai află, numai vidul,
ca Brahma mă trezesc din somn închis
în boala cărnii mele; plînge zidul?
a fost, n-a fost? fiind va fi în vis
!tu eşti, tu cea mai frumoasă,
ia-mă, ia-mă şi mă du,
tu mă duci mereu acasă
ori mă duci spre Moartea tu,
Hei, moarte, ce treci ca un vânt,
cu zile de cer şi pământ,
opreşte trăsura de-a latul cu noi,
de-a latul atâtui gunoi.