Bătut de soare şi de lună,
Poetul doarme-ntre răchiţi;
A decedat de moarte bună,
Deşi a scris aşa cum ştiţi.
Întors cu faţa spre icoane,
El tipăreşte în neştire,
De parc-ar fi la mânăstire:
Împarte peste tot canoane.
Poetul odihneşte-aici
Răpus de-o moarte timpurie.
Ce pierdere pentru amici!...
(Ce şansă pentru poezie!)
O cronică de-a ta - mirare -
Se valorifică-ndoit:
Deschide pofta de mâncare,
Dar strică pofta de citit.
Nu e vorba de parale,
Însă ţin la o părere:
Decât ţapul dumitale,
Nu-i mai bun al meu... de bere?
Ironizând tot ce se scrie,
Florin, epigramist atent,
Are talent de parodie
Şi parodie de talent.
Domnul Ycs, om onorabil,
Zace-acuma în sicriu,
Mirosind mai agreabil
Decât ieri, când era viu.
Ca un şuvoi de ape sub dezgheţ,
Talentul creşte-n timp - imens diluviu -
Acest poet, departe de-a fi fluviu,
De patruzeci de ani e râuleţ.
Pân-oi găsi formula, într-o zi,
Emisă de antichitatea greacă,
Prefer pe cei ce nu-l pot defini,
Dar, care, totuşi, se pricep să-l facă!
Acestui ins, pe care îl ascult,
Îi merge vestea că-i de spirit plin.
E şi firesc să aibă-atât de mult,
Când dăruieşte-atâta de puţin.