Hemoragie de poezie
În perspectiva cărămizie
A toamnei care abia mai poate
Să poarte-n braţe frunzele toate,
Cine-ţi mai oferă flori?
Cine te mai scaldă-n ploi de stele,
Cine-ţi şterge uneori
Lacrima tăcerii din cuvânt.
Tu pluteşti ca un vis de noapte
Deasupra sufletului meu.
Iţi sprijini tâmpla
De inima mea ca de o piatră roşie,
Atât de repede ne vine insomnia
Brodându-ne fiinţe din afară.
Vrei pielea mea să-ţi fie iia
Care te-mbracă, domnişoară?
Poartă-n ochi seninul. Poartă noaptea-n păr.
Nu i-am spus iubitei nici un adevăr.
M-a-ntrebat: "Afară viscolu-i buimac?
Pentru ce te zbuciumi şi amar zâmbeşti?
Dragă-mi este alta, tu deloc nu-mi eşti.
Ştii prea bine însăţi, ştii prea bine tot -
O fetiţă mică plânge sub fereastră la conac,
Ca argintul sună-ntrânsul râsul vesel şi buimac.
Plânge-ncet fetiţa prinsă de al toamnei frig de-amurg.
Cu mânuţa degerată şterge lacrimi care-i curg.
Tu singură îmi afli
Printre cuvinte drumul
Şi-mi vindeci rătăcirea
Grădinilor pustii.
S-a scurs atâta iarnă, iubito, şi mă doare
Fântâna împietrită sub delicatul frig
Dar întorcând o brumă de suflet spre candoare
Mai cred în taina ierbii şi numele ţi-l strig.
E atâta ură
Strânsă între noi ,
Sunt atâtea ziduri ,
Sunt atâtea ploi.