Între nadejde trista si-ndoiala,
Te-am cautat prin bolta siderala.
Te-am cautat pe unde si neunde
Îti banuiam faptura ca se-ascunde.
Ma uit la flori, ma uit la stele:
Esti chinul dulce al tristetii mele.
Ma uit in mine, ca intr-o chilie,
Ma uit in ceruri, in imparatie,
Dormi, sufletul meu? te-ai culcat?
Ploua si singur mi s-a urît.
Vreau sa nu te supar.
Te-am vazut citind la lampa
Florile îmi spun rămas bun
Aplecându-şi spre glie corolele.
Nu voi zări chipul ţinutului străbun
Nicicând poate, numărate-mi sunt orele.
O, nu mă mai chema-n câmpie,
Ispititoare libertate!
Cum să petrecem, Maică-glie,
Sub zările-ţi netulburate?
Pe cine ştie ce absurde file
Te reaşez cu scrisul meu stângaci,
În numele durerilor umile
Şi-n ultimă adresă te prefaci.
Voiam să-ţi spun că ninge şi te invit afară,
Afară din cetate, către păduri, oriunde,
Să facem carnea noastră bolnavă să tresară
De ceea ce într-însa curat se mai ascunde.
Palidă umbră, care mister
Unul spre altul mereu ne-atrage?
Vrem de sub farmec a ne sustrage
Şi dăm de-aceeaşi forţă de fier.
Eu te slăvesc totuna cu bolta înnoptării,
O, doamnă a tăcerii, o, vas al întristării,
Şi te iubesc, frumoaso, mai mult când îmi dispari,
Şi când, ca o podoabă a nopţilor, îmi pari
Vii din înalte ceruri sau ieşi din adâncime,
O, frumuseţe? Reaua şi buna ta privire
Împrăştie de-a valma şi fericiri şi crime,
De aceea tu cu vinul te potriveşti la fire.