Sunt gelos pe întreaga ta viaţă,
Aş fi vrut să-ţi fiu frate întâi,
Să te-nvăţ un cuvânt de verdeaţă
Şi străină apoi să-mi rămâi.
Vine-o pasăre și coase,
în fuioare de mătase,
Ale norilor atlase,
De țări lungi și lunecoase…
Sunt cu ceară picurate
Filele-n bucoavna mea.
Dar cetesc, cum pot, în ea.
Spune-acolo de-o cetate
Foaie de ce rang nu știu,
colier de nufăr viu,
pielea ta neagră o scriu
cu prăpăd și cu pustiu
Urmele tale au înflorit,
Sa ridicat flora dulce din văi,
Vai, câte pâlcuri spre plus infinit,
Ard după urmele pașilor tăi.
Ești noaptea mea de taină și nădejde,
ești frunza mea de negură și verde,
m-aș pierde însumi de cumva te-aș pierde
și te iubesc, și sufăr pe muțește.
Poezie dedicată Elenei Grecescu, marea iubire a poetului
Căzut din lacrimile mele, jos,
Din însumi dat afară de rana ce mă doare
Eu nu mai am puterea să revin,
nu te acuz, nu-ți fac portret de vină,
nu pot s-adorm, țin ochii în lumină
și tot ce simt nu-i spusă, e destin.
Refuz oricare spațiu străinez,
Mi-e dor să-mi umbli pe contur cu jale,
Prin lutul reconstrucției fatale,
Îți fac pe plac și te urmez în crez.
Pentru tine pot orice dojeni și chin - să-ndur.
Și pedeapsa, jurământul de nu-l țin - o-ndur.
Ți-aș răbda oricât cruzimea și de-ar ține pân-la
Ziua judecății, tot ar fi puțin - s-o-ndur.