Vântul mi-aduse pe-aripă
Cântec de-aprilie stingher,
Sus în adânc se înfiripă
Petec albastru de pe cer.
Atunci când în amurgul vieții
Voi sta în gânduri cufundat,
Din amintirea tinereții
Voi legăna un vis uitat,
Poetul ros de îndoială
Stă la răscruce surghiunit.
Se stinge noaptea de sineală,
Mijește-un palid răsărit.
Doar pentr-un vis ce-n zori apune,
Un vis fugar,
Poetul tânăr se supune
Și Morții chiar.
Din neguri se adună-o pâclă deasă,
Geroase nopți coboară-ntr-un târziu,
Mi-apasă truda azi un duh pustiu,
O pierdere, o jale ne-nțeleasă.
"O, voi sărmanidezmoșteniți ai soartei''...
Lear
Furtuna geme ne-ncetat,
Mor florile-n câmp ofilite,
Nu trec libelule în zbor,
Copacii din foi ruginite
Și-aștern la picioare covor,
În zi de primăvară timpurie,
Când stopi de iarbă-n rouă strălucesc,
Când pare că o pânză alburie
Îmbracă zările înaltului ceresc,
Acum, dragoste, dragostea mea
Nu mai e tînără şi nouă.
Tu eşti mîhnită că mătura lunii
Îmi scutură peste poeme rouă.
Mi s-a urât trăind în ţara mea.
Sub alte ceruri doru meu m-ar vrea,
O, izbă-am să te părăsesc,să plec,
Prin lume vagabond şi hoţ să trec.