Eu iubesc când freamătă mesteceni,
Frunzele când li se-nvârt ca-n nins
Și-ascultând lacrimi pornesc să-nece
Ochii dezvățați demult de plâns.
Prin copacii din bălți potopi răsăritul prin toate...
Vine-octombrie și cocorii deodată apar!
Mă deșteaptă chemând buciumările lor înălțate
Peste sate și mlaștini rămase în urma lor iar...
Înalț movila,-n iarba ei m-aplec
Din jos încoace cu vechimi adie,
Imagini de căderi și de urgie
Aievea-n ochii mei acum se trec.
Când în fereastră bate-un vânt de toamnă
Și când mâhnirea pune vieții frâu
În undeva din casă mă îndeamnă
Că-nsingurarea-n ea doar mă condamnă
A gliei stea prin ceața înghețată,
Oprindu-se, privește-n ochi de apă,
Începe miezul nopții ca să bată
Și-n somn întreaga țară se îngroapă.
Calu-ndrept prin movilele patriei mele-adormite,
Din libere triburi numai fecior neștiut!
Cum galopau cândva după norocuri nedeslușite
Eu voi urma doar urma vremilor ce s-au trecut.
Ies afară-n miez de noapte din odaie,
Pașii-mi sună-n solul înghețat,
În livada neagră stele cad
Și pe-acoperișuri albe paie,
Pe stânca în vânturi de-a pururi
Ce-orbesc șuierând prin azururi –
Azil puturos de vultani.
Ce seară vânătă, c-omături viscolinde,
Cum totu-n jur sever e, furtunos!
Prin negrul gerului ferestre roșesc blânde
Ale cocioabelor din sat sărăcăcios.
În miez de noapte-ntrai la ea.
Dormea, - și Luna luminoasă
Bătea în geam, iară atlasul
Al plapomei jos strălucea.