Anul vechi s-a cam sfârșit,
Altul nou s-a pregătit!
Iarnă e și parcă nu-i,
Dar nu-i pasă nimănui!
Prin tinda casei părintești
Și azi mai zburdă gândul…
Grădina-i plină cu povești,
Pe masă, gol e blidul!
Pe sub nopți și clar de lună,
Printre miile de stele
Și prin vatra cea străbună
Trec iar gândurile mele!
Stau și privesc depărtări îmbrăcate-n lumină...
Lacrima scapătă din adânc printre gene
Ca un foc ce se zbate, izvorând din argilă,
Înălțându-se tainic spre zări gordiene.
De-ntâi Decembrie istoria ne doare,
Dar cine oare stă s-o mai asculte
Cand dispărute-n veci sunt vechile hotare,
Iar țara-i pradă forțelor oculte?!
Dintre norii fantomatici
Început-au într-o doară
Să se-arate enigmatici
Câțiva fulgi, pe-aici, pe-afară!
Stropi de ploaie, peste mine
Curg alene ca un cânt,
Iar în suflet, doar suspine
Mă îmbracă în veşmânt!
Mă-mbrățișează infinitul
Când mă privesc în ochii tăi,
Gândul aleargă ca zărghitul
Și inima mi-e vâlvătăi!
Prin ploaia frunzelor de toamnă
La pieptul meu am să te strâng
Să uiţi de tine, dragă doamnă
Şi cu-n sărut am să te frâng.
Glasuri tresar în morminte,
Pământul îşi soarbe durerea,
Flăcări din hăuri trezite
Spre cer îşi ridică tăcerea.