Am scris pe fruntea unei clipe: Stai!
Închide-ţi aripile,
Dă-mi un grăunte firav de zăbavă!
Vreau să adorm puţin
Ceasornicar zelos,
De ce nu te-i fi fost făcut tu popă?
Ca să-mi vorbeşti întruna
Despre nemurire
Aici, unde mai e o ţară,
Aici, unde mai e un neam,
Aici, unde o rugăciune
Încă mai cântăreşte-un gram.
De undeva, din depărtare,
Sau poate din sufletul meu?
Răzbate vocea unei coase
Bătută-n rimă pe ileu.
Ioane, mândru nume porţi!
De primenire creştinească.
Ioane, numele ţi-e dat
Din veche spiţă omenească.
Cât mă săruţi, nu-mi spune-adio
Sărutul dăruie-l întreg
Căci de era ceva ce astăzi
Eu trebuia să înţeleg
E asfinţit… lumina toată-n orizont s-a scurs
De parcă cerul supărat de-atâta soare
L-a dus ca pe un prunc de-o şchioapă la culcare,
Iar el a lăcrimat stele pe boltă la apus.
Eu sunt,
Dar nu-s decât o jumătate
Dintr-un întreg
Din care când lipseşti
Zadarnic rugi prin sute de biserici
Pupând icoane le rosteşti mereu,
De mai întâi nu ţi-ai zidit în suflet
Altar de cinste pentru Dumnezeu.
Cât de tineri eram.
Cât de tineri eram!
Şi-am fugit,
Curioşi,