iubesc poezia
noapte de noapte
prin hornurile caselor
răsuflă zumzetul
vieţii cu ochii închişi
o artă neterminată
este povestea
aceasta
în anotimpuri
aproape identice
ne scăldăm
clipele
să-mi mângâie
cu smerenie
clipele
mă învăluie
o bucurie simplă
într-o mare de linişte
desculţă
curajul nostru
atât de pământesc
de a fi
aşa cum ne ştim
în inima mea
deschid fereastra
ca într-un teritoriu
uitat de lume
cu aripi desfăcute
biciuie vântul
peste culorile
ofilite
o cafea fierbinte şi o bucată
de turtă dulce
ar putea îmblânzi
prăpastia unei dimineţi
năucitor de frumos
mi-am amanetat visele
n-am iubiri
care să-mi plângă