Mi-aduc aminte de multe ori,
Prin vene încă mă trec fiori,
De vremea bună ce mă fascina,
De voioșia ce-mi plăcea,
Codrul vorbește despre tine,
când vântul suflă rece,
iar vremea se răzbună,
trăind printre frunze adunate,
Fața ta plină de dragoste se înclină spre mine
și privește spre soare la lumina toamnei
cu frunze colorate-n aruncate spre cer,
când visele mele aleargă-n jurul tău,
Știi că nu mai ai strălucire
pentru c-ai rămas fără iubire,
deși ai mințit și ai rănit
sufletul tău singur s-a vestejit.
Alerg cu aripile-n vânt
Și văd de sus totul pe pământ.
Văd lumea plină de trăire
Ce-aleargă mult în neștire.
Gândindu-mă la visul ciudat
Cum fiul meu de-acasă a plecat,
Mi-am dat seama că nu e vis, e realitate
Că știu că e acum departe.
Din nou am cochetat cu luna
Privind spre ea a vrut să-mi spună
Mândră ca ea nu-i niciuna
Și stelele sunt minciună.
O nouă zi caldă iar s-arată
Nu vrem încă să vină vijelia
Ne pregătim s-avem tăria
Când frigul și zăpada vin îndată.
Azi am inima pe care-o iubesc,
Nu pot să spun, nu îndrăznesc,
Dar cred că nu poate exista,
O altă inimă că a mea,
Eram în mașină azi
și m-am oprit la semafor,
așteptând verdele am vazut
o fetiță ce era supărată pe mama ei,