Vine o zi de sărbătoare,
E ziua mamei mele oare!
Mamă, mereu eu te-am iubit,
Ești gândul meu din răsărit.
Azi soarele vine-n suflet și pe pământ
printre frunzele călătoare
ce zboară prin vântul din grădină,
printre flori de trandafir
Sub o lună binevoitoare ce-ți luminează calea
Calea Lactee cu mii de stele să-ți arate cărarea.
Noapte, am de gând să intru cu sigiliul tău,
Că ziua grăbită vine din nou la rândul său.
Vreau cât mai mult să te găsesc,
Că port în inimă o rază dulce,
Vreau din nou chipul tău să privesc,
Să-mi bucur sufletul de pace.
Fug și mă ascund în adâncul mării profund,
ca ochii mei să nu-i vezi plângând,
dar visul urât pleacă și se ridică,
stau și te aștept, iar somnul vine într-o clipă,
Pe aleile parcului în noapte se văd felinare
Și-un tânăr trist care are-n mână o floare.
Stă pe o bancă și tot așteaptă să vină,
Iubita ce-a plecat și-a uitat ca să mai revină.
Natură, îmbrățișează-mă mai des,
să scap de frică, panică
și de tristețea apăsătoare.
Încerc să fac săpături în mine,
E noapte, e rece și mintea-mi e-ntunecată,
ai plecat și mi-ai luat speranța toată,
m-ai lasat cu ecoul cuvintelor reci,
te rog să nu mai vii, să nu mai treci,
Am un dor de inimă de copil și un sentiment fragil,
Era atât de simplu pe atunci pe când eram copil.
Acum mă zbat și vreau să răzbat precum aș vrea,
O carte s-o citesc de la tine cu părerea ta.
Nu mă las deloc de tine,
chiar dacă valuri grele vor veni,
să bată și furtuni peste mine,
că știu că tu mă vei sprijini.