Închide-mă cu dragostea fierbinte,
Iar tu nu pleca de lângă mine,
Ascunde-mă apoi în stânca fericirii,
Să dau drumul vieții și a firii,
Asculți acum toamna că n-a trecut mult
Și toate clipele se vor duce deodată,
Dar iartă totul într-al luminii temult,
Când iubita toamnă te mai cheamă odată.
Deja se-ntunecă de ploaie ușoară
și n-aș vrea să moară soarele
când vine furtuna de vânt puternic,
văzând cum zboară haotic porumbeii și corbii,
Dansând pe valuri de vânt,
când frunzele castanilor și castanele cad,
iar licuricii-n noapte țes lumini
ca niște mici lampioane,
Văd că de ceva vreme
te-ai rătăcit prin inima mea...
Acum eu trebuie să mă caut
pe mine prin inima ta...
Orice copil ce vine pe lume,
Vrea o familie de creștini,
Care să fie și puși pe glume,
Cu-o viață plină de mulțumiri.
O clipă mă opresc din drumul meu întunecat,
mă uit în zare și văd un chip de înger,
ce se uită la mine cu gingășie
ș-îl întreb "Ce vrei de la mine"?
Când tu vei fi nor, eu voi fi vânt,
Dacă eu sunt floare, aș vrea să fii pământ,
Ca să-mi fii sprijin și să te văd înflorind,
Să plutești și să te alint cu al meu cânt.
Vreau ca nimeni să nu mai aibă durere,
Vreau s-apară-n inimă acea putere,
De orice boală să poți fi vindecat
Și astă izbândă să fie bună de urmat.
Nu cred că poți
să intri-n străfundul inimii rănite,
când lacrima cade și ea se ascunde,
auzind cu milă suspinele grăbite.