Ci haidem spre-al lui Hadrian morman,
Ce-i după piramida egipteană
O copie – și el s-a dus taman
La Nil, să și-o aleagă pe sprânceană.
Dar iată Domul vast pe lângă care
Chilie-i al Dianei templu-ales;
Lui Christ zidit e-n locul unde-și are
Mormânt martirul lui... Eu, la Efes,
Dar printre temple vechi și noi biserici,
Nimic nu-ți poate fi asemeni ție,
Sfânt monument, unde cinstiții clerici
Îl proslăvesc pe Domnul din Tărie;
De intri, măreția-i nu te-apasă,
Căci geniul acestui loc îți crește
Un suflet colosal, ce-și află casă
Doar în sălașul vast unde, firește,
Pășind, vezi eleganta catedrală
Tot mai imensă cum, pe Alpi în sus,
Tot mai departe-ți pare-a crestei fală.
Însă imensitatea-i s-a compus
Cu ochiul cum n-o poți cuprinde toată,
Contemplă-i părțile-alcătuitoare,
Căci cum oceanul țărmuri mii ți-arată,
Și ea în mii de chipuri îți apare.
Căci slab tu prin virtuțile trupești,
Treptat prinzi vastul tot – și n-ai cuvinte
Pentru adânci simțiri dumnezeiești;
Și-aici, în fața catedralei sfinte,
Iluminat, de te oprești o clipă,
Guști nu numai plăcerile minunii,
Nu faci doar de-adorație risipă,
N-admiri doar claritatea viziunii
Ci pe Laocoon la Vatican
Privește-l... E prin suferinți sfințit;
A tatălui iubire și alean,
Cum și răbdarea lui de neclintit
Ci iată-l pe-un arcaș ce greș n-a dat,
Zeu al luminii, vieții, poeziei,
Un soare-n chip de om, străluminat
De aura izbânzii bătăliei.