Ea se desprinde: Lasă-mă o clipă
Să-ți spun ceva, nu vreau să-ți fiu străină;
Sunt pură; nu mă judeca în pripă;
Bărbații, i-am respins mereu prea plină
M-aș dărui cu totul, dar sunt pură,
Și nu prea știu; nu-s meșteră-n cuvinte.
Și astfel luminoasa ei făptură
Mă strânge-n brațe-ntr-un elan fierbinte.
Dar ei sărutul dulce, joaca noastră
Îi par a fi-ndeajuns în ce ne leagă,
Atât de-ascultătoare, blândă, castă,
Mi-a dăruit făptura ei întreagă.
Însă, gândind mai mult la trista-mi soartă,
În suflet am simțit că-mi ard blesteme,
Râzând, cătându-mi mie însumi ceartă.
Dar vai! nimic nu se-ndrepta. În vreme
Stătea așa, întinsă și cerească,
De parcă-ntreaga lume i se dete.
Iar eu, în neputința mea prostească,
Zăceam răpus, ca-n iad, lângă perete.
Traducere în limba română de Florian Potra
Villa di Garda, aprilie 1918
Legende din "Sentimento del Tempo"
Traducere de Miron Radu Paraschivescu și Alexandru Balaci
Traducere de Miron Radu Paraschivescu și Alexandru Balaci