Soră-a-ntâielor lumini,
Tandru chip sortit tristeții,
Argintii fiori ai ceții
Scaldă-obrajii tăi senini,
Frunze mici și flori puzderii
Mă ating cu mâna lor
Tineri zei ai primăverii
Fluturând în lanț ușor.
Cine mă va însoți pe câmpuri.
Soarele se strecoară în diamantine
lacrimi de apă
În gingașul ocol al unui surâs
ne simțim prinși într-un vertij
al mugurilor dorinței.
Tot umblând și umblând
am băut iar
din fântâna iubirii.
Pădurea Cappucio
are un povârniș
de catifea verde
ca un îmbietor
Nu vreau
să mă cufund
într-o babilonie
de străzi.
Stau
rezemat de o șură
de fân aurit.
Între o floare ruptă și alta dăruită,
nespusul nimic
Când toate luminile s-au stins
Și nu-mi mai văd decât gândurile
O Evă îmi trece peste ochi