Ah, nevremelnicul
Doar simbol îți rămâne!
Domnul, părelnicul,
Poeziei revine...
Atârn de-o creangă cioturoasă
Și-mi legăn oboseala frânt,
Poftit de-o pasăre miloasă,
În cuibul ei sunt ca acasă.
Într-o noapte, când dormea
Totu-n jur, și numai vântul
Pe străzi goale suspina,
Nu-mi găseam în somn alintul:
De ploșnițe mâncat,
Mă vaiet de pântec.
Dar alții la dansat
Se-ndeamnă, la cântec...
Și toți bărbații zic acest refren:
Nu! Nu! De trei ori Nu!
Ce mai bing-bang ceresc!
Nu vrem împărăția de apoi –
Voința izbăvește.
Cui nu are nimica de făcut
orice nimic îi dă de furcă.
Tu nu mai poți răbda
să-ți poruncească soarta?
Iubește-o, n-ai de ales!
Doar asta izbăvește de toată pătimirea –
(alege-acum!):
moartea fulgerătoare
sau iubirea-ndelungată.
De moarte știe că nu scapă:
de ce nu s-a-nseninat?
De mine vă e teamă?
De arcu-acesta încordat?
Vai, de și-ar pune cineva săgeata-n el!