În ferești, lucrați din gheață
Stranii trandafiri…
Ne-a trimis, de dimineață,
Ziua musafiri.
Tu în zori n-o trezi, când stăpân,
Mut și blând, numa' somnu-i în zori;
Vin lumini lângă fragedu-i sân,
În obrazu-i, lumină și flori.
Râsu-nceteze! Vai și amar…
Parcă-i bazar!
Larmă-i de-ai crede că roi de bondari
Dat-a-n hambar.
Aici sunt, aici, eu ce-am fost smuls,
şi mă clatin.
Oare cutez? Mă arunc?
Mulţi au fost cei destoinici
O, arborii vieţii, când în iarnă?
Nu suntem una. Nici ca păsările-nştiinţaţi
în drum spre sud. Zăbavnic şi-ntrecuţi,
aşa, deodată, ne-agăţăm de vânturi
De câtă vreme stau, smochinele, privind
cum înflorirea-ţi nimiceşti aproape-ntreagă,
şi cum, nelăudată, pura taină-ţi treci
în de timpuriu roditul fruct.
Ceva se-ntâmplă azi cu noi:
Azi lacrimile sunt gunoi.
Eu mor pe cruce pentru ea,
Iar lumea hohoteşte rea.
Când pe lume-am apărut
La o margine de Prut,
Lângă râul pătimit,
O străină m-a răpit
A venit toamna
ca un sfârşit de lume.
Copacii în vânt
îşi aruncă epoleţii de aur
– Dealule, domn dreptule,
Mare înţeleptule!
Aur legănând în pai,
Frică tu de hoţi nu ai?!