O, vin – în urmă pleci! Îndeplineşte
– copil eşti încă – dansul feciorelnic
în pura constelaţie ce dănţuieşte!
Am izbutit să depăşim vremelnic
E de pe-aici? Nu; două-i sunt hramuri.
Întinsa lui fire, bogat s-a-mplinit. –
Îndoaie dibaci ale sălciei ramuri,
cine-n străfund rădăcini a ghicit...
Doar şaisprezece ani a împlinit
măria-sa – şi totuşi el e «statul».
Priveşte-n lături, parcă hăituit,
ferind din ochi pe cei ce-nseamnă «sfatul»
Din neamul nobil, vechi, statornicie
prinsă-n a ochilor arcadă. Neschimbat
albastrul, spaima din copilărie.
Smerenie, ici şi colo, nu de-argat,
Ei zac aşa, de parcă ar fi gata,
acum, târziu, să afle-o faptă care
să-i înmănunche liniştii-ngheţate
şi între ei s-aducă împăcare;
O, pară, vişina, mărul în pârg,
agrişele... poamele toate vorbesc:
de moarte vorbesc, de-al vieţii sârg...
îl presimţi şi pe-un chip copilăresc.
A labei lor trândavă lunecare
tăcere iscă,-ameţitoare-n noi,
ca, brusc, privirea-n jur rătăcitoare,
una din mâţe să ne-o prindă-apoi,
Îl urmăreau grozav; din depărtare
zvârlindu-i, încruntată, moarte grea,
iar el zbura, aproape de pierzare.
Distanţa de părinţi i se părea
Primăvara s-a-ntors; iar pământul
pare copilul ce versuri recită:
multe, ce multe!... Sârgul, avântul
învăţăturii: răsplata-i primită!
Auzi dar, sună-întâia hărnicie
a greblei; iarăşi ritmu-i omenesc;
în frâu ţinută, prea tăcuta glie
puteri, în prag de primăvară-i cresc