Beau amarul cerului autumnal şi-al tuberozelor,
Şi-n ele este jetul fierbinte al trădărilor tale.
Beau amarul serilor, nopţilor, gloatelor, strofelor
Hohotitoare de plâns – îl beau din negre pocale.
Cu mine s-a sfarsit. esti vie.
In jurul casei plange vantul,
Padurea clatina si gandul.
Nu pin cu pin, in spasm, tresalta,
Visai toamna prin a sticlei semilumină,
Amicii şi tu în bufonă ceată hilară,
Şi, ca din cer, vultur ce izbuti să obţină
Sânge – inima mea în palmă-ţi coboară.
Ascultă viforul, strecurându-se prin gingii,
Ascultă golaşa fugă a diavoleştii zăpezi.
Nu are de ce se zdrobi, şi troienirile
Ca o înlănţuire de fontă alunecă iute
Pe uşi – cruciuliţe-semn ca-n noaptea Sfântului
Bartolomeu. Al viforniţei-complotiste
Ordin: Astupă fereastra, colo cu barda
Copilăria încearcă bradul de Crăciun.
În mahala, unde n-a călcat alt picior,
Decât de viforniţă şi vrăjitoare,
În drăcească periferie, la obor,
Unde, ca ucişii, dorm troiene hilare, –
Se vorbeşte pe şoptite,
Glasul parcă ţi se taie,
Iar femeia, de pe ceafă,
Şi-a strâns coama-n creştet, claie.
Ningea, ningea pe-ntreg pământul,
În toată zarea.
După viscol o linişte mare
De jur împrejur se coboară.
El mergea din Bitina spre Ierusalim,
Chinuit de presimţiri şi de destin.
Tufişul ghimpos de pe creastă era dogorât,
Deasupra bordeiului fumul nu se clintea, mohorât,