mi-a scris dintr-o cămăruţă
de pe malul Senei.
mi-a spus că ia lecţii de
dans.
înfometat, bîntuind barurile, iar noaptea plimbîndu-mă pe străzi ore în şir, luna îmi părea întotdeauna contrafăcută, poate că aşa şi era,
iar în Cartierul Francez priveam cai şi trăsuri deschise trecînd, pe capră cu vizitiul cel negru, în spate cu pasagerii lor, bărbat cu femeie, de obicei tineri şi întotdeauna albi.
eram şi eu întotdeauna alb.
şi cu greu fermecat de lume.
oricine trebuie să-nţeleagă
că totul îi poate dispărea într-o
clipă:
pisica, femeia, slujba,
ce de-a muzici
pe străzi-
în sfârşit
oamenii-s ca florile
zdreanţa.
zăcea acolo, strălucind.
nu mai puteam face cu ea nimic.
ploua.
Ce de nume mi s-au întiparit,
câine, vaca si elefant
demult stiute si-ndepartate foarte,
si-apoi si zebra -, ah, de ce?
Speriat, Domnul, prada izolarii.
Privi în jos spre-adâncuri fumurii
ziua de toamna-atât de carunta,
ca n-ajungea la marginea serii
Era lume-n chipul celei scumpe-
dar deodata ea se revarsa:
lumea-afara-i, lumea necuprinsa-i.
Soarele venetian în par mi-aseaza
aur din alchimii desavîrsite.
Sprîncenele înalt mi-s arcuite,
asemeni puntilor usoare si te
Şi iarăşi aştepţi, aştepţi ce pare menit
viaţa să ţi-o mărească la nesfârşit.
Aştepţi ce de altă tărie ţine,
ce-i unic, puternic din cale-afară,