Te strâng în braţe, tot departe-ţi sunt,
Liniştea albă-i acoperământ.
O linişte cât tot pământul surd
Străpunge-o cu un ţipăt, căci ne pierdem,
Mă-nnebunesc săruturile-ţi toate,
Sunt ca-mplinirea unui grav destin;
O dăruire-adâncă, bunătate.
din volumul "Edith Södergran", colecţia"cele mai frumoase poezii",
traduceri de Veronica Porumbacu, editura Albatros
din volumul "Edith Södergran", colecţia"cele mai frumoase poezii", editura Albatros
Eu – vă sunt glasul, a respirului vostru ardoare,
Eu – sunt reflectarea chipului vostru uimit.
Zadarnică e a zădarnicelor aripi fremătare –
*
De ce-a hotărât să vină la poartă, pribeagul cel tânăr, tocmai în zori?
De fiece dată când intru, de fiece dată când ies, îl întâlnesc
Şi privirea mi-e vrajbă de chipu-i.
traducere si adaptare de Octavian Goga
Eu am pornit din matca Tisei
cu moşteniri neînfrânate,
Dintre abcese mari de ceaţă, roşii,
Soarele himeric mă privea pe furiş
Şi astfel mi-a grăit:
Ridică-te şi liber fii.
Abur tânăr, fierbinte, şi parfum
Pluteşte, se-nalţă, muzica urlă;
Flăcăi şi fete cu coroane de roze
Cu groază privesc perechea ce intră.
*
Acolo unde drumurile sunt însemnate, îmi pierd calea
Pe nemărginita mare, în albastrul cerului,
Nu sunt linii marcate.