Traducerea: Leo Butnaru
A coadă de păun voi desface fantezia într-un ciclu pestriţ,
sufletul îl voi lăsa-n puterea unui neaşteptat roi de rime.
Viitorul, el singur, o să vină prea-ncet.
Să-l aducem mai iute nu strică.
Prinde-l, dar, de urechi, tineret!
Pionierule, apucă-l de chică!
Trăiesc stînd jos; eu, înger în mîini de bărbier,
În pumni ţin strîns o halbă crestată-adînc, de-ospeţe
Plec gît şi hipogastru, fumînd cu Gambier
Sub aerul ce creşte în văluri mici şi creţe.
Charleroi, octombrie 1870
Descompunere alunecând prin putreda odaie;
Umbre pe galbene tapete; în sumbre oglinzi se boltește
Tristețea de fildeș a mâinilor noastre.
Să nu pleci, nu pleca,
Mai rămâi lângă mine!
Să nu pleci, nu pleca:
E atâta lumină cu tine…
Sosit-a ceasul: truda mea de ani de zile s-a sfârșit.
De ce mă-ncearcă atunci, în taină, atâtea gânduri neguroase?
Sunt oare asemeni cu hamalul, care, sfârșindu-și munca lui,
Și luându-și plata i se pare că nu mai are ce să facă?
În stepa lumii, largă, mohorâtă,
În taină trei izvoare au țâșnit:
Izvorul tinereții se-ntărâtă,
Lucește, – aleargă, cântă repezit.
* * *
Pe dealurile Gruziei se-ntinde ceaţa serii,
Vuieşte-Aragva lângă mine.
În ale mele visuri toate ești, respiri
Cu-aceași scânteiere în priviri,
Același chip din trăsături subțiri,
Aceeași frunte-ncununată-n trandafiri,