Ursă Mare, coboară, noapte flocoasă,
fiară cu blană de nori, cu ochii bătrâni,
ochi de stele,
prin desiş răzbat scânteind
Noaptea îmi apare în vis
Astă-noapte am visat
în palma mea unul îmi desluşea că ar fi scurt
întreruptă, se despică, şi am zărit una
Ca Orfeu cânt
moartea pe strunele1vieţii
iar frumuseţii pământului
şi a ochilor tăi, care cerul îl cârmuiesc,
Cazi, inimă, din al timpului pom,
cădeţi, voi frunze, din sleitele ramuri,
odinioară îmbrăţişate de soare,
cădeţi, cum lacrimi cad din ochiul dilatat!
De pe ţărm se înalţă fum.
Coliba de pescari din ochi n-o pierde,
căci soarele va apune înainte
ca tu să fi străbătut zece mile.
Mai strâns își trage vântul frâul prin fața podurilor.
Peste traverse cerul macină
albastrul cel mai întunecat.
Voi cuvinte, sus, după mine!,
și chiar dacă am ajuns departe,
mult prea departe, mai merge o dată
si mai departe, merge fără oprire.
Mai frumos decât măreața lună și nobila ei lumină,
Mai frumos decât stelele, vestitele ordine ale nopții,
Mult mai frumos decât apariția de foc a unei comete
Și pe departe mai frumoasă menire decât a oricărui alt astru,
Ce este adevărat nisip în ochii tăi n-a presărat,
ce este adevărat iți iartă somnul și moartea,
în tine încarnate, de fiece durere îndrumat,
ce este adevărat de pe mormânt iți mișcă piatra.
Să nu ieși din gura noastră
cuvânt care însămânțezi balaurul.
Ce-i drept, aerul e umed și greu,
dospită și acrită spumegă lumina,