Când grădină, deal și vale
Lampa-mi aprinde, băiete! – „Încă-i lumină! Feștilă
S-ardeți în van, și ulei? Nu trageți nici un oblon!
Doar după case-i ascuns soarele, nu după creste!
Noaptea se lasă abia peste-o jumătate de ceas.”
Multe sunete mă necăjesc, dar mai mult lătrăturile
Câinilor nu le îndur; parcă urechile-mi sparg.
Totuși există un câine pe care-l aud cu plăcere
Schelălăind; un vecin câinelui ăsta-i stăpân.
„Dragule, oare de ce nu ai venit azi în Vigna?
Singură, cum ți-am promis, sus te-am așteptat cu dor”.
„Scumpo, în vie eram, dar din fericire, pe unchiul
Tău l-am văzut, plin de griji, de colo colo umblând,
Vin iarăși anii lungi de pribegie,
Și-ngândurat el face orice pas;
Nu cântă, să se roage nu mai știe,
Dar când poteca-i grea, un scurt popas
Intră-n munți, adânc în peșteri,
Urmărește norii-n creșteri,
Cheamă muza-n văi, la râu,
Necurmat și fără frâu.
Doar a uneia să fii,
S-o cinstești întru vecii!
Ne unim prin inimi, gând,
Lida, fericirea mea,
Pâlpâie focul tomnatic, trosnind în cămin, ca la țară,
Fulgeră scurt, sfârâind, pară din vreascuri suit.
Seara aceasta mă bucur mai mult de flacără; astăzi
Nu s-o preface nici un vreasc sub cenușă-n tăciuni,
Alexandru, și Cezar, și Enric, și Friedrich, slăviți,
Știu câ mi-ar da bucuros jumătate din slavă,
Numai o noapte de-ar fi să le las culcușul acesta;
Ei însă, bieții, avan stăpâniți sunt de Orcus.
(La Cartea I-a)
Astfel vrea un tânăr să iubească
Și se vrea iubită orice fată;