Într-un car alb, tras de patru catâri
ca neaua albi, cu hamuri de argint,
sosesc la Latmos, din Milet venind. Să-l celebrez
– cu jertfe și libații – pe-Endymion,
Am admirat atâta frumusețea
că plină mi-e acum de ea privirea.
Forme trupești. Guri roșii. Și membre voluptoase.
Trei vorbe pronunțate lângă mine
atenția mi-au îndreptat spre ușa cafenelei.
Și am văzut atuncea frumosu-i trup, plăsmuit parcă
de Eros, cu neîntrecută măiestrie –
Adeseori își jură să-și schimbe viața-n totul.
Dar când coboară noaptea, cu ispitele ei,
cu compromisuri, cu făgăduințe,
dar când coboară noaptea cu forța neînfrânată
Să le păstrezi, încearcă-te, poete,
chiar dacă prea puține vei putea reține.
Nălucile iubirii tale
pe jumătate-ascunse-n vers le pune.
Lui Ion Deaconescu
Doamne, cu Tine
Nimic nu-i veşnic! Veşnic
E laptele matern.
Prin laptele mămucăi
Şi graiul mi-i etern.
Caldă e piniştea.
Singur ca liniştea.
În jur miresmele
Plutind ca miresele.
Lui Vasile Alecsandri
Era o cămăruță săracă și vulgară,
așezată deasupra tavernei deocheate.
De la fereastră se zărea străduța
murdară și îngustă. Iar de jos