aicea nu-s eu, Cleon, care-am ajuns vestit
în Alexandria (oraș cu lume greu de uluit)
pentru splendide case, pentru grădini,
căi, care, ori pentru diamante,
Într-o-ncapere-ngusta și goală – patru pereți
acoperiți cu pânză verde –
un candelabru splendid lucește cu putere
și-n orișice sclipire arde parcă dogoarea
Nu, nu m-am înfrânat. Ci trup și suflet eu m-am abandonat și am pornit-o.
Spre voluptăți reale în parte,
în parte de mintea-mi plăsmuite,
Le-a-nfășurat cu grijă, tacticos,
într-o mătase verde, prețioasă.
Trandafiri de rubin, crinii de perle,
Chipu-i atrăgător – cam palid;
ochii căprui – încercănați;
la douăzeci și cinci cât are, nu-i dai mai mult de douăzeci;
în hainele ce poartă se simte ceva de boem
„Zeii le știu pe cele viitoare, oamenii știu ce se întâmplă, iar înțelepții, cele ce se apropie”.
Philostratos, [Viața lui Apollonios din Tyana, VIII, 7]
Oamenii doar prezentul îl cunosc.
Aș vrea să povestesc amintirea aceea...
Dar iată că aproape nimic n-a mai rămas, s-a șters –
în anii fragezi ai tinereții mele pierdută zace, departe.
Balsam și bucurie vieții mele, amintirile acelor ore
când am găsit și-am păstrat, cât mi-am dorit, voluptatea.
Balsam și bucurie vieții mele, ....mie, care-am urât întotdeauna
plăcerile iubirilor de rutină.
Ne-a fost adus aseară, cam pe la miezul nopții,
Remon, amicul nostru, rănit într-o bătaie iscată în tavernă.
Prin geamul larg deschis, lumina blândă-a lunii
cădea pe trupu-i splendid, cum era-ntins pe pat.