Îndelung monahul ascultă pasărea muribundă sub poala pădurii
O, apropierea morții, locul cu oase pe colină
Sudoarea rece care apare pe fruntea de ceară.
Umbra albă a fratelui care aleargă la vale prin defileu.
Gang văruit; o piață fără nume;
Ruine negre-n soare se deșteaptă.
Spre-o casă umbră și schelet se-ndreaptă
Catarge, pânze-n port sclipesc în spume.
Tras clopot pentru mort sfârșind să sune –
În negre – odăi iubitul se deșteaptă
Cu fața-n stele ce spre geam se-ndreaptă.
Catarge, pânze ard pe fluviu-n spume.
Pe miriște vânt negru-a vijelie.
Tristețea violetă dă în floare,
Gânduri ce tulburi mintea ne-o îmbie.
Pe gard stau ruje ce muriră-n soare
Răcoarea toamnei: Cenușiu – geam gol.
Senină – o viață plină-aici se-arată
E vița aurie-n mâini purtată
Coboară Domnu-n ochi blajini domol.
Afară doisprezece-un ceas bătând –
Pe cei în febră-i prinde-o clară groază.
Grădini vuiesc iar cerul scânteiază.
Se mișcă-un palid chip la geam curând.
Liniștea defunctului iubește vechea grădină,
Nebunul care locuia în camere albastre,
Seara, în fereastră apare forma încă necunoscută
Ea însă închide perdea îngălbenită -
Cântecul ploii de primăvară este întunecat în noapte,
Sub nori se află dușurile de flori de trandafiri roșii
Înșelăciunea inimii, cântarea și nebunia nopții.
Fiici îngeri care pătrund de la ochii decedați.
Primul.
Pe lângă flori roiesc buimace muște
Pe lângă flori pe oarbe ape,
Pe lângă ziduri negre-n seară
Plimbându-se, Orfeu din liră
Pe sumbrul iaz argint răsfiră,
Doar primăvara se-nfioară