Am urcat pe-această scară.
Ah, Romeo, Julieta…
Tu sau eu eram vedeta?
Ce poveste dulce-amară
… Așa aleargă și caii, alături,
fără să se privească,
dar se aud respirând.
Nu era nimeni în jur.
Și acum poetul cade de foarte de sus
ca îngerul pedepsit,
reface drumul invers,
arzând de viteză,
Între timp, obiectele își urmau legea lor .
Lumea era plină până la refuz
cu obiecte care se cereau folosite,
mai ales arme, mașini.
Armonia monstrului a devenit vizibilă
în clipa în care s-a reprodus.
Îi trebuia o unitate interioară,
un mecanism natural care să-i permită
Un râu care se ascute de pietre
monete sunate-n cești
și aruncate-apoi în ceară clocotită
epură a vântului
Ca vântul și ca gândul am zburat
prin ceața fabuloaselor milenii,
ca să-ntâlnesc castelul fermecat
și pletele bălaie-ale Ilenii.
Bătrânul, copilărosul poet
spunea versuri blânde și mici.
Căzuse-ntr-un jilț desuet,
îngropat sub pisici.
Ca Gulliver trăgând o sută de corăbii,
vă trag la mal, iubiții mei greoi,
multicolori, vicleni și înarmați cu săbii
minuscule – și gata de război.
Iubitul meu, iubitul meu, mă-ncearcă
din nou temeritatea de-nceput
cu care am zvâcnit să te sărut
în noaptea ceea, minerală parcă.