Patru fraţi
Îngemănaţi
Prinşi la joc
Într-un cojoc.
Nu-i dimineaţă, seară nu-i, nu-i ora!
În ochi sclipirea, totuşi, ne păli.
Dar seara roşie-i ca aurora
Şi-uitarea noaptea-aduce peste zi!
(Fantaisie)
1852
Cunosc un cânt pe care-aș da, zorit,
(El desdichado)
1854
Fluturi dragi, prea dulci embleme,
Ce blestem e
Frumuseţea pentru voi!...
Deget smulge-n treacăt zaua,
Iată cam ce văzui: Copacii-n a mea cale
Precum o oaste-nvinsă, fugeau, buluc, la vale;
Sub mine, din senin, de vânt parcă mişcat
Solul gemea sub valuri de caldarâm pavat.
Femeia e iubirea, e gloria, credinţa;
Copiilor ce-i creşte, omului mângâiat,
Ea sufletul le-nalţă, le-alină suferinţa,
Precum un duh din ceruri în lume exilat.
El a trăit când vesel ca pasărea-n bunget,
Pe rând, ba iubitor, ba tandru-n nepăsare,
Când trist precum Clitandru, în vis şi-ntunecare.
La uşa-i auzi-ntr-o zi un sunet net.
Coloană de safir în arabesc brodată
Iveşte-te din nou! Hulubii au pierit.
Din brâu-ţi de azur la talpa de granit
E purpura Iudeii în cute revărsată.
Acum pășesc prin nalta poartă!
Se sting pași tulburi pe alei
Și trecătorii-n șoaptă-și poartă
Cuvintele ce pier cu ei.