I.
În zori pe stepă
Cămilele calcă pe stepe
Ca valuri pe mare.
Se leagănă stepele noastre
Ca apele marii.
GREIERII
Ţârâie greieri.
CÂRD DE COCORI
Ţipă cocorii.
Înmlădierea largă a stepelor oigure
- Întrecerea nebună de iarbă şi de cer -
Ce-n zori de zi se naşte cu freamăt de pădure
Şi prin amurguri scade armonizând murmure,
Coboară povârnişul, cu coamele în vânt,
Centaurii. Văzduhul prin văi prelung răsună
De zgomotul copitei lovite de pământ.
În zgomot de potcoavă şi freamăt de stejar,
Centaurii din noapte se nasc în herghelii.
Mă înfrăţesc cu ele cărărilor pustii:
Prin ramuri îndoite luceferii transpar,
Te iau, te strâng la pieptu-mi. Copilo, ce departe
Te simt! Căci, vezi, acuma e ceasul liniştit,
Când bate iar la garduri cu pasul ostenit
Cobzarul toamnei, vântul, în strai de frunze moarte.
Toamna şi-a întins marama de aramă pe zăvoi;
Taie aerul cu zboruri mici şi frânte, rândunele;
Frunze cad şi-n praf de aur, de la munte după ele
Pică şi treptat se umflă gârlă turmelor de oi.
Nu e moscheea sfântă, în nopţi de Ramazan
Când umbra de pe lespezi se-nalţă ca o mare,
Şi candele-atârnate de boltă, funerare
Veghează stranii slove culese din Coran;
Copil, aprindeam lumânări de ceară,
Mă-nchinăm cântând la icoane sfinte
Şi păşind simţeam că-mi merge alături
Mântuitorul.