Băiat e sau femeie? Doar capul se-ntrevede
Şi bustul ce-n penumbră alunecă. Ai crede
Că mugurul, la floare nu s-a deschis deplin.
Ca fund: munţi, văi şi lacuri, în stilul florentin.
Fragment dintr-un poem părăsit: "Sfârşitul pământului"
Soldaţi de plumb o, toată copilăria, când
Cu blonde plete, hatmani, desfăşurăm grămadă
Eroii fără moarte, uitaţi în câte-o ladă,
Vitejii fără teamă în nemişcatul rând.
Pe soarele-nserarii văd plopii nalţi din zare.
Pe drumurile strâmte, chervane-n şiruri rare
Peste mirişti lung răsună chiote de vânători...
Să intrăm în crama veche ... Printre butii-nalte-ascultă!
Cum în pivniţe boltite, zăvorât cu grijă multă,
Numai vinul nou mai cântă spumegând prin zăcători.
De unde vezi Piteștii şi Argeşul şi ţara
Zăvoaielor albastre când le îmbracă vara,
De unde prinzi lumina jucând pe Răul Doamnei
Prin luncile de aur sub cerurile toamnei,
Din bulgării vin care cu vinete şi verze.
Se-afundă-n zări, departe, un unghi obtuz de berze.
Am întâlnit o faţă cu tufănele-n braţe.
Un vânător la iazuri a tras cu puşca-n raţe.
O foaie se desprinde din crâng şi calendar;
De-un an o aşteptase Septemvrie ca dar.
Tot ce legat fusese, de-acuma o să zboare.
Stă casa bătrânească sădită printre nuci,
În vârf de deal. E toamnă. Pe gardul de uluci,
Atârnă în ciorchine, grei, strugurii şi-n vie
Poteca înserării te-mbie - şi te duci.
În zare cine-nscrie al berzelor triunghi?
În inimi cine-nfige trecutul ca un junghi?
Vezi Toamna şi Amintirea - surorile divine -